Inainte de a fi o conditie pentru integrarea europeana, restructurarea este un fenomen al tranzitiei, o conditie pentru cresterea economica necesara atingerii nivelului de dezvoltare ceruta pentru aderarea la Uniunea Europeana.

Consiliul European intrunit la Copenhaga in iunie 1993 a stabilit ca aderarea fiecarei tari asociate din Europa Centrala si de Est care isi propune sa devina membra a Uniunii Europene va avea loc de indata ce aceasta va fi capabila sa isi asume obligatiile ce ii revin prin satisfacerea conditiilor economice si politice pe care le implica aderarea. Criteriile stabilite atunci au fost dezvoltate ulterior dar ele au ramas la baza intregii dezbateri privind aderarea unor noi state. Aceste conditii sunt: existenta unor institutii stabile, care garanteaza democratia, primatul legii, drepturile omului, respectarea si protectia minoritatilor; existenta unei economii de piata functionale, cu capacitatea de a face fata presiunilor concurentiale si fortelor pietei interne a Uniunii si capacitatea tarii candidate de a-si asuma obligatiile ce rezulta in urma aderarii, inclusiv aderarea la obiectivele uniunii politice, economice si monetare.

In decembrie 1995, Consiliul European de la Madrid cere ca in contextul strategiei de pre-aderare sa fie create conditii pentru integrarea gradata si armonioasa a tarilor candidate prin dezvoltarea unei economii de piata, adaptarea structurilor administrative si constituirea unui mediu economic si monetar stabil.

Opinia Comisiei in legatura cu solicitarea Romaniei de aderare la Uniunea Europeana, componenta a cuprinzatorului document numit "Agenda 2000" face o detaliata analiza a starii de fapt a Romaniei. Documentul, elaborat in 1997, semnala, de fapt, la capitolul "Progrese obtinute in restructurarea Romaniei", esecurile inregistrate in acest proces si isi exprima speranta ca schimbarile din 1996, concretizate intr-un "program radical de stabilizare macroeconomica si de reforma structurala" va aduce in sfarsit cresterea economica care ar scoate Romania din pozitia de codas absolut al evolutiei economice in tarile candidate la aderare. "Opinia Comisiei" arata ca autoritatile romane au lansat fara incetare noi programe de reforma, la care renuntau dupa cateva luni, datorita rezistentelor politice, din ce in ce mai puternice. Perioada 1990 –1996 este apreciata astfel: 1990 – confuzie si o acuta dezorganizare economica, agravate de colapsul sistemului de aplicare a legii si de un extraordinar absenteism al fortei de munca, 1991 si 1992 - au fost lansate doua programe de reforma cu o conceptie exhaustiva, dar care au esuat, fiind aplicate doar partial, la finele lui 1993 - un nou program de reforma care aduce cateva progrese – o politica monetara mai riguroasa, intarirea disciplinei bugetare, reducerea inflatiei si o oarecare accelerare a reformei intreprinderilor – dar 1995 si 1996 au adus reduceri semnificative ale procesului de reforma. Documentul apreciaza ca deciziile in domeniul economic nu au fost intotdeauna coerente, iar realizarile in domeniul stabilizarii macroeconomice sunt inegale. In 1997, Uniunea Europeana constata un lucru valabil si astazi: agentii economici considera ca mediul economic nu este suficient de stabil incat sa stimuleze economiile si investitiile. Succesul relativ obtinut de Romania in stabilizarea macroeconomica in 1995 si 1996 a avut o baza foarte fragila, se arata in opinia Comisiei in legatura cu solicitarea Romaniei de aderare la Uniunea Europeana. Se considera ca ritmul foarte scazut al reformelor structurale nu putea mentine rate ridicate de crestere economica, cerinta a integrarii Romaniei in economia europeana si mondiala. Faptul ca noul program economic propus de coalitia venita la putere in 1996 prevede reforme structurale in toate sectoarele economice – reforma sectorului financiar, restructurarea intreprinderilor, a agriculturii si a pietei de schimb valutar – este salutat de Uniunea Europeana, ceea ce dovedeste importanta acordata restructurarii economice in perioada de tranzitie dar si de negociere privind aderarea.

Se apreciaza ca, in Romania, strategia de dezvoltare la nivelul macrostructurii industriei de pana in 1995 s-a bazat pe amanarea ajustarilor structurale datorita riscului dezvoltarii cu prioritate a anumitor ramuri, lipsei unui mediu economic normal, costurilor sociale mari si riscului exploziilor sociale generale, neclaritatii obiectivelor si eficientei scazute a instrumentelor de coordonare a politicii de stabilizare macroeconomica cu politica de restructurare a industriei. La nivel macroeconomic, reforma a fost amanata mereu fiind preferata starea de asteptare si masurile pe termen scurt si intindere mica. Restructurarea industriei apare ca obiectiv strategic pentru orizontul de timp 1995 – 2004 astfel incat aceasta sa devina moderna si competitiva, capabila sa se adapteze cat mai repede la evolutia pietei europene si mondiale si la "situatiile de conjunctura politica si economica internationala care sa permita realizarea unei cresteri economice stabile si de durata". Restructurarea industriala presupune:

1. configurarea progresiva a specializarii industriei pe anumite subramuri si grupe de produse;
2. deschiderea spre exterior, in concordanta cu prevederile Acordului de Asociere la UE, valorificarea facilitatilor ce rezulta din acest acord si diminuarea prin masuri anticipative a riscurilor posibile;
3. privatizarea celei mai mari parti a societatilor comerciale;
4. expunerea societatilor industriale ramase in proprietate publica fortelor pietei;
5. promovarea unor programe de cercetare-dezvoltare in domenii de interes national, stimularea inovarii si difuzarea tehnologiilor;
6. sporirea mobilitatii pe piata a fortei de munca;
7. alinierea la standardele europene de calitate si de protectie a mediului.

Restructurarea de ansamblu a industriei apare ca un mijloc de asigurare a cresterii economice si de compatibilizarea cu structurile UE

Anexa la Aviz isi propune sa furnizeze o lista a directiilor de actiune, formulate, se precizeaza, ca recomandari, si nu ca prioritati. La loc de frunte printre prevederile Parteneriatului pentru aderare se afla necesitatea transformarii structurale a economiei, in acord cu o conducere rationala a politicii fiscale si sustinuta de aceasta. Se cere accelerarea privatizarii si restructurarii marilor intreprinderi de stat si trebuie acordata o atentie speciala restructurarii sectorului financiar, inclusiv continuarea privatizarii bancilor proprietate de stat, intaririi pietei financiare si elaborarii unor mecanism regulatoare eficace. Acelasi Parteneriat considera ca trebuie ca structura fiscala si nivelul ratelor accizelor sa fie aliniate la modelul comunitar iar in domeniul financiar sa fie intarite mijloacele de control. De asemenea, in domeniul industrial, este necesara continuarea restructurarii in anumite sectoare, precum cel alimentar, siderurgic, al altor industrii grele si al mineritului.

In octombrie 1999, cu putin timp dupa ce Comisia Europeana formulase propunerea de incepere a negocierilor de aderare cu alte sase state, printre care si Romania, comisarul responsabil cu extinderea Uniunii Europene, Gunter Verheugen, a venit la Bucuresti intr-o prima vizita pe care o efectua in tarile candidate de la numirea sa in aceasta functie si, cu ocazia Forumului Investitorilor – Romania, organizat de International Herald Tribune, a lansat un mesaj pozitiv: reformele necesare pentru participarea la negocierile de aderare sunt la indemana Romaniei si vor fi benefice pentru bunastarea de ansamblu a tarii. El a subliniat ca Romania a facut progrese pe calea reformelor economice si a dat ca exemplu restructurarea si privatizarea sectorului bancar si a unor companii industriale de importanta majora. El a aratat insa si faptul ca Romania nu are inca o economie de piata functionala si nu poate face fata economiei concurentiale de pe piata interna a Uniunii Europene, conditii elementare pentru aderare. Ca solutie, Veurheugen propune implementarea programelor de ajustare structurala pe termen scurt, agreate cu institutiile financiare internationale, si a programului PHARE – RICOP. Acesta din urma, in valoare de 100 de milioane de euro, este destinat restructurarii industriei romanesti. De altfel, sprijinul financiar pentru Romania al Uniunii Europene este vazut ca o dovada a optimismului in privinta evolutiei tarii noastre. In anul 2000, UE va acorda peste 600 de milioane de euro, fonduri nerambursabile, prin programul PHARE, si alte doua instrumente financiare, ISPA si SAPARD, referitoare la transport si mediu, agricultura si dezvoltare rurala. Se prevede mentinerea unui nivel inalt de finantare de acest gen, cel putin pana in 2006. Din acest punct de vedere, Romania ajunge pe locul al doilea, dupa Polonia, loc pe care il ocupa intre tarile candidate si din punct de vederea al marimii resurselor si potentialului.

A noua intalnire a Comitetului parlamentar comun Romania – Uniunea Europeana, desfasurat la Bucuresti in zilele de 22 si 23 noiembrie 1999, cu foarte putin timp inaintea Consiliului European de la Helsinki, s-a incheiat cu adoptarea a 12 recomandari care se refera la toata gama de probleme ale integrarii europene, de la situatia copiilor institutionalizati pana la recomandarea de a fi adoptata o strategie de dezvoltare economica pe termen mediu, care sa aiba ca principal obiectiv stabilitatea macroeconomica si reformele structurale. Guvernul roman este chemat sa accelereze procesul de privatizare si sa intensifice restructurarea marilor intreprinderi de stat producatoare de pierderi, precum si impunerea disciplinei financiare in intreaga economie. De asemenea, se cere o atentie deosebita acoperirii costurilor sociale ale procesului de restructurare si de inchidere a companiilor aflate in pierdere si se cere institutiilor comunitare sa asiste Romania in acest efort, inclusiv prin implementarea rapida a programului RICOP (Enterprise Restructuring and Employment Conversion Programme).

Promovarea unor politici coerente, compatibile cu mecanismele Uniunii Europene, vizand ajustarea structurala a economiei este unul dintre obiectivele programatice ale Strategiei nationale de dezvoltare economica a Romaniei pe termen mediu adoptata recent de guvernul roman si inaintata Comisiei Europene. De asemenea, un intreg capitol al acestei Strategii, cerute cu insistenta in majoritatea documentelor oficiale ce au precedat Consiliul European de la Helsinki, se refera la politicile de ajustare structurala si dezvoltare a economiei. Ele urmaresc stoparea declinului si crearea premiselor pentru relansarea economiei, avand ca perspectiva aderarea la Uniunea Europeana. Strategia prevede continuarea procesului de restructurare a economiei prin

implementarea unui pachet de politici bazate pe urmatoarele principii:

a) Utilizarea unui set coerent de masuri corective, functionale si stimulative, corelate cu reglementarile comunitare existente si cu tendintele care se manifesta in spatiul comunitar si pe plan mondial;

b) Compatibilizarea structurilor intrasectoriale cu cele existente si de perspectiva in tarile Uniunii Europene;

c) Ajustarea si consolidarea structurilor economice pentru apropierea progresiva de nivelurile de competitivitate din economia tarilor comunitare, inclusiv pentru folosirea mai buna a conditiilor de acces pe piata Uniunii Europene a produselor romanesti.

Strategia propune ca ajustarea in sectorul industrial sa fie corelata cu obiectivele de crestere a competitivitatii externe si a productivitatii interne in raport cu toti factorii de productie. Acest obiectiv are in vedere amplificarea remodelarii capacitatii si structurii productiei industriale, pe fondul consolidarii functionarii economiei de piata si al instaurarii unui climat concurential; secventializarea procesului de selectie si redimensionare a agentilor economici angajati in procesul de restructurare; finalizarea procesului de privatizare a societatilor comerciale din domeniul industrial; participarea unitatilor industriale ramase in proprietate publica la mecanismele concurentiale ale pietei, in conditiile intaririi disciplinei legislative din domeniul concurentei; restructurarea sectoarelor energo si material intensive; stimularea promovarii tehnologiilor care asigura reducerea consumurilor energetice si cresteri de productivitate; revigorarea si valorificarea eficienta a potentialului national de cercetare; cresterea potentialului concurential prin promovarea aliantelor strategice, a structurilor de tip holding si a grupurilor economice de interes, in scopul racordarii industriei romanesti la procesul globalizarii, inclusiv a dezvoltarii exporturilor complexe; dezvoltarea accelerata, externalizarea si specializarea serviciilor pentru productie; sustinerea prioritara, in limitele permise de cadrul reglementarilor internationale, a sectoarelor industriale pentru care piata mondiala este in expansiune sau care sunt purtatoare de tehnologii de inalta performanta; valorificarea pozitiei geografice a Romaniei, prin directionarea exporturilor si catre zone invecinate ce pot deveni piete de desfacere de maxim interes pentru UE.

Si in domeniul agricol restructurarea presupune masuri concrete iar accentul trebuie pus pe adancirea reformelor structurale cu accent deosebit pe consolidarea exploatatiilor agricole, privatizarea societatilor comerciale din mediul rural la care statul este majoritar. Uniunea Europeana finanteaza prin programului SAPARD politica de dezvoltare rurala care urmareste: modernizarea si articularea sectoarelor de productie si comercializare in conformitate cu standardele de calitate si normele Uniunii Europene; consolidarea exploatatiilor agricole de dimensiuni optimale si diversificarea activitatilor complementare cu caracter neagricol; dezvoltarea infrastructurii social – edilitare rurale si acordarea de consultanta si instruirea producatorilor agricoli, a proprietarilor de terenuri si paduri.

Restructurarea este mai mult decat un proces prin care economia romaneasca poate iesi din stagnare si sa obtina un ritm pozitiv de crestere, poate chiar la nivelurile propuse de Strategia din 2000. Ea este o conditie pentru finalizarea cu succes a negocierilor de aderare la Uniunea Europeana incepute in acest an iar acest fapt se poate vedea clar in paragraful dedicat Agendei 2000 in analiza de fata.